Adu-ti aminte

Sunt cantece pe care nu le uiti, doar le inchizi in caseta cu cd-uri.
Sunt oameni pe care ii construiesti si ii darami cu aceeasi suflare.
Sunt vorbe pe care le spui si iti doresti sa le fi inchis in caseta cd-urilor.
Sunt fapte pe care iti doresti sa le fi facut dintr-o suflare.

...dar exista si timpul care nu are rabdare. Timpul impotriva caruia ne revoltam, ne strambam cu fete stricate ca niste clovni ce isi uita limitele. Jongleriile noastre sunt atat de mici incat cineva ne priveste amuzat ca pe marionetele abiotice.

Sa stii ca nu o sa uiti. O sa regreti, poate o sa te mai doara crampeie de clipe, dar cu siguranta nu o sa uiti. Pentru ca ranile se inchid, dar cicatricile iti amintesc mereu de picaturile rosii. Cearceaful alb care miroase a primavara o sa fie acolo mereu, pentru ca el e constiinta care ucide si da viata.

La mare

Aminteste-ti cand iti oglindeai naivitatea adolescentei in mirosul de asfalt pe care il emana trotuarul marginit de garduletul impovarat si ruginit. Cand iti purtai pasii greoi sub apasarea oboselii zilei trecute , dar cu entuziasm juvenil ti-i indreptai in compania altor perechi de picioare zvelte, mai stii ce simteai?
Recunosti altceva in afara mirosului ce iti sta in nari si iti infunda amintirea?Buchete de frezii galbene pe care le-ai fi daruit fiecarei fete interesante de pe strada acum s-au uscat si s-au risipit in sunetul de jazz ce te face sa surazi melancolic.
Da... ce putin s-a schimbat lumea...Scoala a devenit galbena si noi gri.Cerul a devenit alb si noi negri.Marea spumoasa si noi compusi bazici. De vina nu e Timpul, de vina suntem noi,prosti ce ne lasam unelte ale acestuia, marionete bicromatice ale secundelor dureroase.
Cat de trist ar fi sa ne trezim intr-o zi ca nici marea nu mai e spumoasa, nici noi plati, nici scoala galbena,ci pur si simplu avem nimicul si atat.Nici macar moartea,doar nimicul. Sa nu mai vrem marea si nici amintirile si sa renegam ultimul apus ca si cum nu ne-am fi bucurat de caldura lui covarsitoare. Ar insemna sa nu ne mai vrem pe noi si sa ne acceptam slabiciunea.

Si totusi unde e copilul?

Iarna

Pentru un moment isi dorea totul. Totul in esenta sa. Din punctul de unde incepea, pana in punctul in care se incheia, strabatand infiorat axa timpului.
Totul, de la minus infinit pana la apogeul in care nu ar mai fi gasit decat cuvantul. Ar fi vrut sa rupa haine, bariere si sa se invarta in caruselul propriei constiinte. Sa planeze in certitudine ura, la fel ca si literele aruncate in vant ce nu sangerau niciodata. Ai inteles?NI-CIO-DA-TA.

Ar fi vrut sa simetrizeze, sa cripteze, dar instrumentele matematice nu fusesera niciodata de vanzare pe taraba pietii sale de vise. De altfel, nici nu i-ar fi placut cine stie ce sa pozeze in autodidact convins.

Ce frumos ar fi fost ca macar pentru o clipa sa uite de punctul mort si sa isi ia avant. Un avant de racheta frumos desenata ,de pe copertile unei reviste pentru copii. Dar timpul murea. Inefabil,inexorabil,inimaginabil, intrus al imaginatiei sale pentru care cascadele de zambete declansau razboi.

ploua aici

Ochi ruginii de toamna,
Mirositi a struguri copti
Prostilor, tarziu in nopti
Plangeti amintiri de iarna.

Beti-va amarul purpuriu.
Ca in noaptea asta albastra
Se va scurge seva voastra
Voi sorbi si se va duce timpuriu.

Eu

Atunci cand eram mica si ma loveam la picior de imi dadea sangele, ca sa fac coaja, tata imi dadea cu praf de sulfamida.
Acum imi dau singura.
Si e la fel de inecacios ca si atunci, numai ca parca acum nu ma mai doare atat de tare.
Imi amintesc ca timpul se masura dupa soare si dupa reprizele de leapsa, acum il masuram in fum si aburi.


[Cine esti, cine sunt, ce mai beau, ce mai cant?]

AMORAL.
-soptea tot in timp ce trupul vibra de placerea autosugestionata.
Evita priviri si asculta valurile ce se spargeau usor nepasator de mal.
Cu teama si ezitare, cantarea fiecare miscare realizand ca depinde de ea. Parea sa stie tot si sa ii fie frica de rasaritul care ar fi putut-o surprinde goala. Goala la propriu si la figurat. Ura sentimentul de goliciune; avea cosmaruri despre asta si convulsiile cumplite nu ii dadeau pace gandindu-se cum ar fi sa ramana fara ea insasi. Isi visase spiritul departandu-se de trup care umbla gol, gol fara haine fara conventiile normale, cu aerul acela superior pe care numai prostii sau consumatii il au.
Macar stia sa se imbrace cand era timpul fara sa devina ieftina sau insistenta. Stii, pentru un moment ea era fata in care iti gaseai placerea, dupa care reveneai in lumea ta, a pseudo-principiilor, a mizeriei pe care nici macar ochii ei ofiliti nu puteau sa le mai suporte.
Mai trist este ca te zgariai in nisipul din parul ei si nu iti dadeai seama, credeai ca este acolo din lipsa pieptenelui, prostule. Era acolo pentru ca voia sa mori sufocat in ea. Da, sa mori inghitind tot nisipul de pe plaja patat de urina necunoscutilor. De-aia nu se pieptana, se amagea doar. Acum voia doar sa scape de sila pe care i-o provoci.
Hai pa, ieftinule!

Maine

-Hai, stii ce ma gandeam astazi, hai sa plecam!
-Unde ma' sa plecam?
-Nu stiu unde, inchidem ochii si dam cu banul, om vedea noi!
- La naiba tre' sa invat de carnet, tu ai teze de dat, de unde bani..chestiile de genul asta trebuie planificate..
-Nu, nu mai vreau planuri, niciodata nu imi ies, nu mai stii?promisesem ceva...era un plan..nu a iesit, nu mai vreau, hai acum. Ne luam ghiozdanul si aia e, plecam departe.
-Iar alergi in iluzii? ia revino-ti ca maine te asculta la info.
-Nu ma asculta. O sa ma scoata la tabla si eu am sa ii arunc un pumn de nisip in ochi si o sa vada cat de sarat e si atunci o sa imi zambeasca si o sa faca baloane de sapun in care or sa stea visele noastre.
-Hai ca deja aberezi, du-te si invata si lasa-ma sa citesc legislatia ca parca vad ca pic sala cu baloanele tale de sapun.
-Bine, ma duc sa miros poze, sa vad ecoul marii si sa ma zgarii in saratul ei.