Se cam plictisise de Ea, Aria. De ea, de frustrari, de neimpliniri, de cuvinte si de jazz.
Ar fi vrut sa deruleze banda intr-un viitor normal.
Bine, stiam ca mintea atunci cand vorbea de doleante ale normalului. Stiai si tu asta. Dar ea continua sa caute ceva ce stia ca niciodata nu o va satisface pe deplin. Idila se terminase, Paulo era apus, fugise cu o norvegianca destul de seaca. Desigur, pe ea nu o mai interesa, nici macar ca fapt divers. Obtinuse ce isi dorise si acum isi cauta echilibrul pierdut, sters de ploaie, regasit si pierdut iarasi.

Marea parea o varianta.

Sa fuga?Sa stea?Sa isi joace cartile cu entuziasmul nespecific?Sa intrebe?Sa uite?
Gandea. Somnul ii devenise prelungirea nedorita a gandirii.Gandea obsesiv si repetitiv, fara sa incerce sa iasa din patratul constiintei.

Saraca Aria, mai bine dormi, puiule!