Orice numar adaugat la infinit da tot infinit.

Oricare Paulo nu schimba semnul.

Venise toamna iarasi. Sufletul Ariei se umpluse de ceva-ul care o schimbase. Soarele cadea din ce in ce mai devreme , cateodata uita chiar sa rasara.Pentru ea, rasaritul era nimic, apusul era tot. Reflecta sau nu.
Fuma sau nu.
Uita sau nu.
Isi amintea sau nu.
Retraia sau nu.
Zambea, dar nu.
Scotea umbrela mereu crezand ca ploaia ii face rau.Uita...

Da.
Povestea cu Paulo parea a fi demult istorie. Aria isi concentrase atentia asupra schimbarii sale launtrice, incercand sa caute in ea ceea ce nu gasea in altii. Venise vremea ei sa supuna la tortura si ii placea.Avea puterea de selectie, seria de oportunitati pe care si-o dorise din totdeauna. Acum detinea momentul de celebritate pe care si-l dorise cu ardoare de mica. Isi reintrase in mana acaparand cu delicatete cateva franturi de clipe, ore, vieti.
Exact cum isi dorea; sa fie totul , eternul , absolutul pentru o scanteie de timp.
Avea curaj, isi intindea aripile cat de sus putea neavand vreo asteptare de la extern. Asa stia ca se implinesc cele mai mari dorinte, fara planuri sau asteptari, fara aniversari sau conversatii lungi frante in obisnuitul "adio!".

[...]

Apoi si-a dat seama ca a fost proasta. Fara sa evite , fara sa se autocritice isi continua acelasi drum pavat de greseli stiind ca undeva, acesta se va asfalta pe placul ei.

Se cam plictisise de Ea, Aria. De ea, de frustrari, de neimpliniri, de cuvinte si de jazz.
Ar fi vrut sa deruleze banda intr-un viitor normal.
Bine, stiam ca mintea atunci cand vorbea de doleante ale normalului. Stiai si tu asta. Dar ea continua sa caute ceva ce stia ca niciodata nu o va satisface pe deplin. Idila se terminase, Paulo era apus, fugise cu o norvegianca destul de seaca. Desigur, pe ea nu o mai interesa, nici macar ca fapt divers. Obtinuse ce isi dorise si acum isi cauta echilibrul pierdut, sters de ploaie, regasit si pierdut iarasi.

Marea parea o varianta.

Sa fuga?Sa stea?Sa isi joace cartile cu entuziasmul nespecific?Sa intrebe?Sa uite?
Gandea. Somnul ii devenise prelungirea nedorita a gandirii.Gandea obsesiv si repetitiv, fara sa incerce sa iasa din patratul constiintei.

Saraca Aria, mai bine dormi, puiule!

Sfarsit si inceput de lume

Astazi a plouat.
Ulterior Aria a aflat ca cineva alergase dupa ea cu o umbrela mai mare, cea crem, care adaposteste doua persoane lejer. Stiuse. Probabil de aceea grabise pasul, infrigurata avantandu-se in potopul apocaliptic.HAHA. Nu prea intelegea de ce privirile celorlalti stateau atintite asupra parpalacului ei de poliester lungut, ce ii acoperea jumatate din pulpe pana ce vantul batea iarasi.Nu o prea interesa, voia doar sa ajunga in statie si sa stranga umbrela. Intentionat, neintentionat, calca in baltile in care grindina inca nu se topise.Doar rimelul se scurgea pe spatele obrazului catifelat de fond de ten. Nu era de la lacrimi, asta ai fi crezut nu?Era de la ploaie si de la bucatica de gheata care se topise in ea.Vijelios, intens, cenusiu, ud si patrunzator calca nepasator. Ajunsese in fata locului,nu conteaza ce loc voia Aria doar ca ajunse acolo unde trebuia.Fum, tutun si abur dens al povestii ei apuse ii ingrosa privirea si zambea metodic cu acelasi aer de superioritate.
Muzica ieftina, povestiri de zile gri si cam tot ceea ce isi dorea Aria.Fusese candva acolo cu o strangere de inima, fiecare colt avea o amintire pe care ea o pastra acolo cu indiferenta.Parea puternica, parea? Chiar era, si cealalta o privea susceptibila la resursa asta imediata de autoconservare. Aria arata foarte bine, de fapt cum arata de obicei doar ca de data asta era in stare sa asculte, sa zambeasca sa empatizeze.

Cateva ore mai tarziu.

Soarele rasarise, uscase tot in urma-balti, dare de grindina-tot.
Durerea celeilalte era tot acolo, ea era doar nepasatoare.

Restart

May all the great memories govern upon the less sunny days.

Cheers!

To a new beginning, to a stronger evolution, to an old but at the same time a new me.


May all the love songs be heard by those who have ears for them and all the words be spoken by those who speak truly.

"Secundele dor"

Ma duc pana in spatele curtii, acolo unde va dati in leagane, poate asa mi se incalzesc si mie mainile. Sunt curioasa daca iarba o sa ma pateze de verde sau de negru.
Sau poate eu o sa o patez pe ea. Am sa o rimelez si am sa ii trasez o linie fina de tus pe limb.


Pa.

Magistrala 2

o alta statie, un alt decor.
ochi goi, sunt ochii tuturor
la magistrala 2 faci schimb
atatia pasi, atatia oameni doar privind.

o alta ora, intuneric sec..da
nudele soapte dezbraca gura sa
la magistrala 2 faci schimb
buzele moi, inselatoare nu le prind...

un alt cuvant...unul lipsit de gand
tradeaza urma legendei din sufletul plangand
la magistrala 2 faci schimb.
cuvinte mari ele nu mint

o alta viata, un alt om
pe pleoape subtila roua de somn
la magistrala 2 faci schimb
de ani , secunde, pierdutul timp...

[when you shall remember your past]

Amphetamine

Era un cadru sortit inceputurilor nereusite. Nu neaparat din cauza prevestirilor nefavorabile cat din lipsa culorii ce ar fi trebuit sa pateze continuarea. Pentru ea, era dorinta cea mai mare in timp ce pentru el era un sacrificiu. Da, fara plecari in Polonia, Rusia la Stalingrad, fara Milano, un simplu accident neprevazut pe lista prioritatilor. Ea o intampina "Imparateasa mea!" pe cand el se intuneca. Ea veni, crescu relativ multumita de ce i se oferea, un adapost stabil, iubire proportional cu reusitele in fine, cheia spre un al functionar public perfect, slujbas al ilustrei societati.
Crescu influentata de ambient o rutina presarata de prejudecati, greseli, contradictii si nemultumiri. Undeva pe la 14 ani isi dadu seama ca ei ii este sortit un parcurs superior aparent. Durere, lacrimi, pomuri de Craciun stranse din pricina globurilor kitsch-os de stralucitoare pentru fragilul suflet scaldat in raul ce secase. Totusi avea ceva mai mult decat pietre in acel rau, ramasese o tentativa de izvor undeva acolo. Viata i se inviorase, isi petrecea timpul adancita in discutii filosofice la care lua parte frumos, cu un dram de sclipire rationala cu un caracter flegmatic uneori tradat de ochii mereu ganditori. Avea prieteni, putini ce-i drept dar in ochii lor regasea flacara.
Credea ca asa ii va trece viata in discutii neutre, in care putea sa isi dovedeasca abilitatile de diplomatie, de mare sfatuitoare. O chema Aria ajunsese la 16 ani acum. Era deja "domnisoara". Privirile ii admirau silueta armonioasa, parul buclat, usor rebel, despre care ea mereu crezuse ca e negru.Era saten inchis cred. Poseda un decolteu pretios, ce o facea usor lasciva in miscari dar figura copilaroasa dezvelea un zambet imperfect, niste buze subtirele fara sa para rautacioase.
Ochii, acei ochi patrunzatori care clipeau neregulat faceau discordanta cu ce voia ea sa para.Ar fi fost o actrita desavarsita pentru niste spectatori prosti. De fapt chiar era.
Ariei ii placeau jocurile-orice fel de jocuri-erotice, de societate, de carti, cerculetele perfecte facute de tigarile fine si nu in ultimul rand parfumurile tabacice, dulci-amarui care lasau o umbra de mister.
Avea un defect Aria, isi asculta refrenurile debitate de emisfera dulcegariilor si isi crea universuri proaste.Uita realitatea. Il cunoscuse pe Paulo, un baiat gregar ce ii corespundea cerintelor sociale. Ii placea cum se simte in preajma lui. Avea aceeasi doza de ludism ca si ea, sau cel putin asa parea la inceput. Ceva mai necioplit ce e drept, dar indeajuns de primitor cat sa o faca pe ea sa il priveasca ca un potential partener de flirt.
Paulo era un "tip-bine"- ingrijit, mirosea mereu a proaspat.Ah da, totusi ei ii placeau parfumurile tabacice...Parea mereu pus pe sotii ceea ce ii inspira Ariei o nota de ludism. Il indragea, pare-se ca devenisera buni prieteni. Nimic mai mult totusi.Cateva plimbari indelungi, cateva schimburi de replici languroase, nimic nou pentru ea, o experta in arta flirtului. Era entuziasmata ca il gasise fie el ca amic. Ii placea compania si reusea sa se fereasca de culoare.Rosul inca era departe. Se intrevedea doar o dunga lila a cerului de vara inainte de ploaie. Pentru un timp nu se mai vazura. Ea isi continuase drumul prin cuceriri noi, el la fel, desi incerca sa isi creeze o imagine serioasa. Frunzele cazute ii adusera inapoi aproape. Avea o usoara atractie catre octombrie, octombrie...Dulce anotimp al tristetii ce urma.Octombrie greseala a tineretii ei baricadate in curtea ideilor rotative. De ar fi stiut!
Stia ca va urma inevitabilul.Soarele ii batea prea tare in ochi, ii rapi totodata acel spirit flegmatic de siguranta de sine. Ceva murise din ea.
El devenise un drog, amfetamina spiritului si a carnii. Se multumi cu iubirea marturisita intr-un apus de iarna. Sufletul ii suspina a amar. Stia ca era prea frumos pentru ea, prea facil, prea social, prea semana cu scumul tigarii pe care o terminase .In adancul ei stia ca la cea mai mica adiere tigara o va arde, scrumul va disparea in van, tigara se va fi terminat demult. Era amagita, sau voia sa para ca se lasa amagita de situatie, obtinea laurii pentru un suflet nefericit incoronat bine-meritat de spini.
Scurt timp ii functionase senzatia, ca foamea potolita de saratele, parea in sfarsit energica, implinita si amabila. Aria stia ca ceva lipseste si totusi ii dadea in continuare lui Paulo exact ce isi dorea fara sa tina cont de faptul ca el era un univers limitat, o anexa la ce ar fi putut ea sa dea. Si totusi, ea gresea, nerealizand ca se autopedepseste in dorinta de a avea o radacina.
Paulo se speriase, dandu-si seama ca e prea mult ce viseaza Aria, astfel incepu sa ii arate cat de crud poate fi, stiind ca o va arde incetul cu incetul.




Ea murea pe ritmuri de jucarii de leagan.


[She would have killed those who wear your perfume.]

(re)wind me

Nu vreau sa va transmit mesaje subliminale. nu vreau ca din randuri s ama cititi pe mine. sunt mult mai mult decat cuvinte.
modest, nu?
nu vreau sa ma stingeti cu parerile si criticile voastre, cu aparentele voastre, praguri delimitante ale superioritatii de inferioritate. nu vreau sa schitez parti din mine si nici nu ma intereseaza sa obtin aplauze pentru o poza alb-negru. nu vreau sa imi stingeti culorile, suntem rosu. nu vreau sa aruncati cu apa de la dusul Vostru mizer si sa ma puneti in aliniamentul Vostru imaginar.
Nu va vreau imperfectiunea studiata si nici perfectiunea nativa. sunteti morti!
Nu vreau credinta voastra, nu vreau privirea superioara si nici cea compatimitoare despre care voi credeti ca e amabila. nu e nici macar umilitoare pentru mine, ar fi fost prea facil, nu?
Nu vreau fraze zilnice care ilustreaza mitul Placebo.va voi plati cu aceeasi moneda.par frustrata, nu?
Nu vreau repere, gari, semafoare, statia Constantin Brancoveanu.

Vreau sa fug de voi, mi s-a facut frig.

Make me

Ca la orice inceput imi este gatul uscat.Exact ca in momentele in care te asculta la fizica si tu nu stii decat titlul lectiei. Ai mainile usor vinetii, brazdate de venele asfixiate ce pulseaza sub influenta adrenalinei.

SAU nu.

Am greata, nepasare si minciuna si ma complac. C'est bien comme ca. Astept sa se termine visul si sa prevad melodia din playlist, poate de data asta o ghicesc.


SAU...poate




Am nimicul suprem.